Goana

Porneşte-n zvon de zurgălăi Vuind caleasca boierească, Dănciugii goi s-alungă droaie, Boierul strigă din calească: - Hei! cine vrea această pungă? Voinicul ăla s-o ajungă! O goană de ogari, nebună, Toţi se reped, că toţi o vor. Dând chiot, surugiul mână, Clăbuci fac armăsarii-n zbor; Şi urlă haita ţigănească Prin nori de praf, după calească. S-apuce-ntâi toţi vor odată, Se zbuciumă, se îmbrâncesc; Se-ncinge-o luptă desperată, Şi cad, şi se rostogolesc: Naintea lor caleasca zboară... Ei sar; s-aştern pe goană iară... Târziu, sătui de alergare, S-abat pierzând orice speranţă... Caleasca după deal dispare. Departe flutură o treanţă... E unul dintre puradei, Tot se mai ţine-n urma ei. Un pas mai e pân' la calească, Dar simte că rămâne-n urmă... Ar vrea să strige, s-o oprească, Dar răsuflarea i se curmă: Un gest în sus, un vaiet stins, Şi cade mort, cu braţu-ntins...

Înapoi
POEZIICĂUTARE