Mergeam în întuneric şi fără nici o ţintă, Cu fruntea încreţită, cu ochii în pământ, Să plâng de mult uitasem, uitasem chiar să cânt, Căci fericit e-acela ce plânge-amar sau cântă Atuncea când se simte mai trist şi mai înfrânt! Şi ai venit odată cu mândra primăvară, Tu, primăvară mândră a vieţii mele, Li! Cum te văzu pribeagul, pe loc se-nveseli. Şi soare-n cer s-aprinse, şi ciocârlii cântară, Şi-un rai de viaţă nouă deodată ne-nveli. Şi s-a pătruns de farmec fiinţa mea întreagă Când tu mi-ai spus o vorbă şi mi-ai şoptit cu drag... Eu mă duceam spre moarte, tu m-ai întors din prag... - Fii binecuvântată pe cât îi eşti de dragă, Stăpână adorată a fostului pribeag!