Acelaşi loc iubit umbreşti Şi-un colţ de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din poveşti, Deasupra casei părinteşti Aceleaşi crengi întinzi... De veacuri fruntea nu ţi-o temi, Ţii piept când vin furtuni năval O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta şi-acele vremi De trai patriarhal! Acel şirag de mândre veri De cari mi-aduc aminte-abia Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mângâieri Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvârteau nebuni Şi toamna făureau cununi Din veştedele-ţi foi! Dar unde-s brudnicii copii Şi unde-s râsetele lor?... Potecile-au rămas pustii Şi-i năpădit de bălării Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit şi-acei Bătrâni ce-n umbră ţi-au stătut La sfaturi cu părinţii mei, Şi frunza ce-o călcară ei Ţărână s-a făcut! Străjer măreţ, mai ţi-aminteşti?... Tu singur, încă neînfrânt, De-amar de ani adăposteşti Ruina casei părinteşti Pe care azi o cânt! Brudnic - nevârstic, necopt la minte.