Mi-e inima’n Moldova, În țara cea de sus, De mândra mea mireasă Mi-e dor, mi-e dor nespus. Să-mi sprijin fruntea’n palme, Să mă gândesc la ea: Atâta mângâiere Am în robia mea! Mi-e inima’n Moldova, În țara cea de sus, La dulcea mea domniță Mi-e gândul veșnic dus… Ea coase, la fereastră, Cu borangic și fir Și are ochi albaștri Ca piatra de safir… Se tot încurcă firul, Ea-l tot descurcă iar - Se uită dusă’n zare: M’așteaptă în zadar! Ah, dac’aș fi eu slobod Ca gândul meu pribeag, De-aș fi o rândunică Să zbor la ea cu drag! Dar lanțurile’s grele, În temniță e frig - Domnița nu m’aude Când noaptea’n somn o strig… Și dor mi-e de Moldova, De țara mea de sus: De scumpa mea crăiasă Mi-e dor nespus, nespus!