Măreţ amurg de sărbătoare Domneşte-n veselul oraş, Un nour arde-n depărtare Ca un tăciune uriaş. Se-ntoarce lumea din poiană, Călări, pe jos, boieri, norod: Aleargă o căruţă-n goană Din două salturi peste pod. Şi râd, şi chiuiesc, şi cântă Cei cari s-au grămădit în ea: Vârtej de pulbere s-avântă Când trec pe dinaintea mea! Sunt bolnav, moartea mă îmbie, Şi tot privesc la ei cu jind... Şi tot tresalt de bucurie Când văd pe oameni chefuind!