Din bătrâne basne ştiu de-o închisoare, Peşteră adâncă, văduvă de soare, Aerul, de-o poştă, l-otrăvesc bureţii, Mucegai de veacuri spânzură pereţii, Şi-năuntru doarme Corbea somn de vrajă, Duhuri necurate lângă el ţin strajă. Doarme uriaşul, răsturnat pe spate, Ferecat în lanţuri pline de lăcate, Barba-l înveleşte ca un strat de iarbă, Viperi şi şopârle i-au clocit în barbă... Şi-nchisoarea-i largă de-ar cuprinde-o ţară, Totuşi lui i-atârnă picioarele-afară, Ba mai pe-ndelete dacă s-ar întinde, Două ţări alături ar putea cuprinde... Însă Corbea doarme... Pâní să se deştepte, Mult amar de vreme trebuie s-aştepte! Doar abia pe geană de-l atinge-o rază. Doamne, lume nouă, cum îngheţi de groază! Doar prin somn de-şi mişcă trupul într-o parte, Lanţurile-i grele zuruie departe, Şi-o zbughesc prin găuri viperi şi şopârle... - Hai, săracă lume, cum o să te-azvârle!