Se-ntinde fără de hotar câmpia În visul liniştii de-amiaz furată... Doar, ca o liră-n aer spânzurată, Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia. Dar ce nor alb departe-n drum s-arată? Tot vine, creşte, parcă vijelia I-ar da avânt şi i-ar spori tăria Cum trece vâjâind ca o săgeată! Săltând în fuga roţilor pripite, Ca şi un monstru cu-aripi înmiite, Căruţa Modei piere la răspânte... A izbutit doar câteva clipite Măreaţa pace-a firii s-o-nspăimânte... Sus, ciocârlia n-a-ncetat să cânte.