Aş vrea să cânt, să-mbrac în mândre rime Norocul rar ce-n cântec nu încape, Că nu e vers pe lume să-l exprime, Ci ca-ntr-un murmur nesfârşit de ape Ce se revarsă-n valuri de-armonie. Din mii de glasuri ce-l vrăjesc de-aproape. Sărmanul suflet cearcă, şi nu ştie Ce ton să prindă, ce cuvânt s-aleagă, Căci toate-l cheamă,-l strigă şi-l îmbie... Iar eu stau mut, - şi-aş sta vecia-ntreagă S-ascult uimit la glasurile-acele, Privind în ochii tăi albaştri, dragă - Vis întrupat al visurilor mele!