Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la feresti, Tu, suflet plin de griji si de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povesti... El povesteste despre moarte foi Pe care le goneste ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morti, si ti le arunca-n geamuri, El stânge crini, si roze, si zambile, El frânge ramuri, Si plânge, si se tânguieste zile Întregi si nopti întregi, necontenit. Acuma stins si parca ostenit Abia suspina, Ca plânsul violinei în surdina, Apoi îsi schimba fara veste tonul Si-uimit l-auzi cum suie Din nou diapazonul Si suiera, si fluiera, si vuie, Si vâjâie, si hohota, si geme Într-un amestec înfiorator De bocet, si de vaiet, si blesteme! Ah, ce frumos, ce potolita vreme, Ce vac senin fusese pâna ieri! Ai fi crezut ca firea amagita De visul cald al somnoroasei veri, Asa bogata-n fermecate vise, Dormea, dar s-a trezit... Vazând fugita Vicleana vara care-o amagise, Acum, când întelege adevarul, Se zbate ca o mama parasita Si-n deznadejdea ei îsi smulge parul!...