Aud un cântec. Vine de departe, Adus în vântul serii, și mă cheamă... Nu-i plâns de fluier, nu-i suspin de aramă, Nici glas de om... E dincolo de moarte... Sunt alte lumi de care nu-mi dau samă, Viază-n noi, trăiesc în altă parte? Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deșarte! E doina ta cea dulce, dulce mamă!... E vocea ta... Mă strigă câteodată De sus, de-acolo unde nu-i durere Și unde toți ne-om întâlni odată... - De ce se zbate pieptu-mi cu putere?... Vai, ce-ntuneric s-a făcut deodată În jurul meu, - ce groaznică tăcere!