Iubirea mea, Tu crinul meu de foc, Tu floarea-n flăcări, cu miresme bune, Tu, mir de preţ, mănunchi de busuioc, Şi taină care nu se poate spune; Iubire, val de apă preacurată, Învăluire lină de lumină; Puternică şi blândă totdeodată, Iubirea mea, tu, linişte deplină; Iubire, lumea mea de frumuseţi, Tu, nesecat izvor de plăsmuire; Eu te-am vestit pe tine-n dimineţi Şi-n fapt de seară te-am slăvit, iubire. Iubire, jertfa arderii de tot, Tu chinul sfânt al Crucilor slăvite, Iubirea mea, a tâlcui nu pot, Dulceaţa mult-a rănilor primite; Iubire, paşi de sânge, care suie Cărarea dintre două povârnişuri; Iubire, palma albă prinsă-n cuie Şi fruntea strânsă-n spinii din hăţişuri; Durerea drag-a-ntregii mele vieţi, Tu, singura şi veşnica-mi dorire; Eu te-am vestit pe tine-n dimineţi Şi-n fapt de seară te-am slăvit, Iubirea! Iubirea mea, tu, care eşti din veac, Şi însăţi eşti izvor de veşnicie; Dă-mi mie, dar, sărmanei, să mă-mbrac, Cu haine de lucire pururi; Tu porţi în tine lumea şi tăria, Te mişti şi neclintit în mine stai; Tu ai în mână clipa şi vecia, Iubirea mea, Tu poţi să mi le dai; Şi rupe-mi ale trupului peceţi, Ca să topesc în tine-a mea zidire, Căci te-am vestit pe tine-n dimineţi Şi-n fapt de seara te-am slăvit, Iubire!