Acest poem dormea, Ca floarea-n mugur, Şi ca un mare flutur, În crisalida lui de fire fine. Aşa dormea de o vreme, Şi ar mai fi dormit, De nu venea să-l cheme Un tainic asfinţit, Ce-n suflet mi s-a oglindit, A fulgerat şi-a strălucit; Poemul s-a trezit. Din mugurul crăpat Flori vii au înflorit Şi un flutur minunat, Din crisalida lui s-a dezvelit Şi a zburat. Am vrut să-l chem iar înapoi, Ca să rămână-n mine, Dar a zburat, Cu aripi moi, Departe, pe căi line. În mine însă dorm la rând Mii de poeme-n muguri. Şi mii de fluturi aşteptând, Spre soare, Sub cer senin să zboare.