Inima se zbate, Ca codrul de vânt. Ca frunze uscate Lacrimi nesecate Pică pe pământ. Se-nvolbură dorul Ca negura grea. Gândul ca cocorul, Către zări ia zborul, Peste toamna mea. Florile iubirii S-au uscat în strat, Horele simţirii, Cântecele lirii Lin au încetat. S-a făcut tăcere În adâncul meu. Peste mângâiere Picături de fiere Picură mereu. Brumele tristeţii, Via mi-au bătut. Şi-n amurgul vieţii, Gândul bătrâneţii Vifor s-a făcut. Deznădejdea mută M-a înfiorat. Masca ei cea slută, Ca o fiară brută, Aspru m-a lătrat. Mai veni-vor oare În inima mea, Primăvara, soare, Cântece şi floare, Răsărind în ea?