Ce vremi cumplite vor veni, Ce oameni se vor naște, Că pe Hristos Îl vor urî, Nevrând a-L mai cunoaște. Când li se va vorbi de El, Vor spumega de ură, Și vor striga, Și vor huli cu-nverșunată gură. Chiar frați pe frați îi vor preda, La chinuri și la moarte, Și toți ca niște ucigași, Cu alții-or să se poarte. Pentru iubirea lui Hristos, Și pentru-al Lui Sfânt Nume, Ai Săi vor fi batjocoriți, Și omorâți în lume. Dar cel ce va răbda tăcut, Pân-la sfârșit durerea, Acesta fi-va mântuit, Și va vedea-nvierea. Căci mântuirea nu se dă, La început Credinței, Ci se dă numai la sfârșit, În clipa Biruinței. Voi, care veți fi-atunci trimiși, Să duceți Vestea Buna, La multe chinuri și dureri, Cei răi au să vă pună; Dar nu uitați că și Iisus, A fost întins pe Cruce. Privind la El, veți fi-ntăriți, Și voi să v-o știți duce. Iisus cel Scump ne-a spus că El, Cu noi e-n încercare, Și-o să ne scape neapărat, Pe toți – și pe oricare; Iar când necazul cel cumplit Va fi să fie-aproape, El mai-nainte va veni, Pe toți ai Lui să-i scape.