Pentru ca iubirea noastră să-nflorească, Albă, cum e crinul Bunelor Vestiri, Pentru ca mlădiţa dragostei să crească, Plină de miresme, dulce de rodiri; Pentru ca din neaua grea de peste iarnă Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm, Pentru ca lumină peste noi să cearnă, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să-şi verse binecuvântarea, Ca un zvon de vânturi line, peste noi, Pentru ca în suflet să-i simţim chemarea, Când plecăm genunchii, seara, amândoi; Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune, Când cuprinşi de patimi, Numele-i strigăm, Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune, Domnului să ne rugăm. Pentru ca belşugul ţarinilor grele Să ne facă traiul rodnic şi umil, Pentru ca, răsfrângeri din surâs de stele, Să sclipească-n lacrimi ochii de copil; Pentru ca sudoarea să ne miruiască Şi-n lumina morţii viaţa s-o cercăm, Pentru ca din muncă pacea să rodească, Domnului să ne rugăm. Pentru ca-n mulţimea îndurării Sale, Însuşi să-şi pogoare pasul către noi, Pentru ca să-i ducem sufletul în cale, Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi; Pentru ca-n lumina alb-a dimineţii, Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm Şi-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieţii, Domnului să ne rugăm.