Gândindu-m-am Iisuse, la floarea scuturată, Cum îşi revarsă-n taină belşugul de petale. Ca fluturii coboară, din ramură, agale, Şi se resfiră-n țărână, podoaba lor curată. Când trece grădinarul, în pas zorit, pe cale, El calcă în picioare grămada-nmiresmată, Dar iată, biata floare zdrobită şi călcată, Îi unge tot piciorul cu mirurile sale. De-o fi ca să mă scutur, Iisuse, ca o floare, Aş vrea să treci pe cale, Tu Însuţi, Grădinarul, Şi floarea risipită s-o calci Tu în picioare. Iar dragostea din mine, curată ca cleştarul, Să-nmiresmeze-n taină, ca pe nişte odoare, Picioarele prea sfinte, care-au urcat Calvarul...