Suflete, de ce te zbaţi mereu? Urli ca o fiară-nchisă-n cuşcă; Dinţii de sălbăticiune muşcă, Muşcă sângerând zăvorul greu. Suflete, ai vrea să zbori la cer? Bine ştii, că-i strâmtă colivia. Îţi opreşte aripa - zglobia - Cu zăbrele cenuşii, de fier. Suflete, ţi-i dor să te înalţi? Ştii că te loveşti de grinzi în creştet Şi răsună jalnic lemnul veşted, Când lovindu-ţi capul vrei să salţi. Suflete, te-ajunse dor de Rai? Bine ştii că-i calea nesfârşită: N-ai în mână bâtă ţintuită, Nici merinzi în traista goală n-ai. Suflete, ţi-e greu să stai în laţ? Te-mboldeşte aprig dor de ducă? Nu te zbate. Bine ştii şi tu că Sânge curge-n cuşcă, de te zbaţi. Suflete, aşteaptă puţintel: Vor pieri zăbrelele odată, Va pieri şi cuşca-nsângerată Şi vei fi-n lumină singurel. Se vor rupe grinzile de lemn, Gratiile de fier se vor deschide, Şi-ai să uiţi de laţurile hâde, Suflete, aşa ca la un semn.