Trei înţelepţi bătrâni, albiţi de zile, Venit-au călărind pe trei cămile. Cu mult alai, cu fală-mbelşugată, Călăuziţi de steaua luminată. Leiţi în fir de aur şi mătase, Cei trei bătrâni pătrund încet în casă, Şi-n colţul ei cel mai ferit găsesc, Pe Maica Pruncului dumnezeiesc. Ea toarce firul neted din fuior Şi mişcă leagănul cu un picior. Cât de simplă-n port Aceea care Primeşte de la îngeri închinare. Pe haină lungă fără strălucire, Pogoară văl marama Ei subţire. Doar străluceşte lin în părul Ei Cunună măiestrită din scântei. Nu ştiu: e leagănul acoperit, Mişcându-se în colţul lui ferit, E cântecul Măicuţei lui Iisus, Sau poate cântecul cântat de sus? Sau jocul de lumini cu umbre dese? Ceva ce-aduce vrăji neînţelese Încât bătrânii cei cărunţi se-nchină, În faţa leagănului de Lumină. Şi noi cu magii-n gând călătorim, Şi Pruncului şi noi Îi dăruim, Tămâia rugăciunilor fierbinţi, Şi aurul simţirilor cuminţi. Şi dacă n-avem smirnă de iubire, Noi Te rugăm, Stăpână, cu smerenie, Tot Tu să ne trimiţi din cer de sus Vreun bob; să I-l aprindem lui Iisus Că-n fum de smirnă-nmiresmat să dea Lăcaşul Tău cu străluciri de nea.