Așa te vede duhul meu, Stăpână: Te duce Ana, Maica-ta de mână. Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară, În ochi porți cerul nopților de vară Și părul tău e caer de lumină. Smerit în rugă, trupul mic se-nclină Și fața de copil așteaptă harul. Ca să-ți picteze slava, iconarul Topit-a-n flăcări vechea lui comoară, A prefăcut-o-n pulbere usoară Și pata de argint a hainei tale, A încrustat-o-n raze ca în zale. În juru-ți focul curge, ca o apă. Cu frăgezimi de mugur care crapă, Mânuța poartă lujerul de floare, Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare, Cu vraja curăției și a milei, S-a așezat pe umărul copilei. Din norii albi și moi ai înălțimii, Cuminți, Îți ies în cale Heruvimii. În cuviință mare, iconarul Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul, Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă, Potirul sfânt al jertfelor Te-așteaptă.