E fum de lumânări pe zugrăveală? Un întuneric greu cernit-a zarea. Când iconaru-n sfânta lui sfială, Temutu-s-a să-ți vadă-ndurerarea. La cruce stai. Pe haina cenușie Mâini albe, mult prea albe, se-mpreună. În Tine doar durerea mai e vie, Căci lacrimi nu mai ai, să plângi, Prea-Bună. În bezna mută fața Ta-i lumină; Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume; E toată răstignirea Lui deplină. E toată suferința fără nume. Că le-ai purtat în Fiul Tău pe toate Și-i Crucea Lui în ochii Tăi răsfrântă. Așa a vrut să zugrăvească, poate, Un iconar, făptura Ta preasfântă. Și ca să bei și Tu întreg paharul, Pe frunte, peste lunga Ta maramă, În loc de spini, cu raze iconarul A scris în răni durerea Ta de mamă.