Ai vrea să-L aibi o clipă pentru Tine, Și L-ai luat pe fiul Sfânt la sân, Ușor L-ai dus în câmp, să doarmă-n fân, Iar Tu-n genunchi veghezi între sulfine. Aș vrea să știu, ce dragoste-i mai tare În ochii Tăi de Maică fericită? Te uiți la Prunc cu fața-nvăluită De-atâta foc de mută închinare! Dar buzele, cu floarea lor cerească, Par că șoptesc cuvintele de-alint, Cu sunet de cleștar, cu viers de-argint, Cum numai mame știu să le șoptească. Așa cum stai plecată peste Dânsul, În veghea Ta, uimită de minune, Lași mâinile sub văl să se-mpreune Și genele să Ți le ude plânsul. În gândul meu lumina Ta răsare Și preamăresc pe vechiul iconar, Care-a știut, primind din ceruri har, Să nu dezlege taina Ta cea mare.