Noi suntem undeva. În iarba moale, În spicul copt, în ţarina fierbinte, În munţii cu mândrele poieni la poale, Noi n-am murit de tot, luaţi aminte! Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată, Sus, sus, la ale veşniciei porţi, Să aducem iarăşi jertfă neîntinată, Luaţi aminte, noi nu suntem morţi! Când treceţi albe drumuri prăfuite Care strălucesc în soare, luaţi aminte, Păşiţi încet, cu rugi în gând rostite! Căci nu călcaţi decât pe oseminte. În smalţul florilor când străluceşte Cu boabe mari de rouă sau de ploi, Sclipirea lui de noi vă aminteşte, De câte ori am plâns acolo noi. Priviţi cu teamă sfântă crucea mică, Pierdută undeva în ţintirim, Fără de cea mai mică floricică, Veţi înţelege-atunci că noi trăim. Sus, sus, deasupra ţării undeva, E cerul numai aur şi mătăsuri, Cu nori strălucitori de catifea, Şi-ntinderea lui nu mai poţi s-o măsuri. Acolo-i veşnic zvon de rugăciuni Şi zvon de aripi mari de heruvim. Învăluiţi în dragoste trăim, Cu capetele-ncinse de cununi. Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu, Din noi se-nalţă flacăra cea vie, Prin care-n ceruri amintim mereu Că este pe pământ o Românie. Şi dacă neamul plânge în nevoi, Noi stăm de veghe sus necontenit Şi cerem izbăvire pentru voi, Căci numai pentru asta ne-am jertfit. De-aceea, capul sus vi-l ridicaţi, Tu, frate, soră, mamă şi părinte, Aveţi mijlocitori pe fii şi fraţi. Nu! Noi nu suntem morţi, luaţi aminte!