Vă-ntreb pe cine plângeți, copile din Sion, Și pentru cine-aduceți în vasul vechi arome, De jalea cui veșmântul și l-a cernit Salome Și plânsul pentru cine răsună în Chedron? Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit Și-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma Sub Cruce, prohodirea de ce-și varsă mireasma, Din ochii arși de lacrimi, din trupul istovit? De ce să-i strângeți brațul cu patimă la sân? Și giulgiul nou, copile, de ce-l roșiți în jale? Și vă răniți genunchii în pietrele din cale Și pentru cine-aprindeți făclii de dor păgân? Priviți spre cer, surioare. Cu trupul preacurat. Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare, Mai alb decât potirul cu binecuvântare, El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat. Din palma Lui nu curge șiroi de sânge greu, Ci vinul bucuriei din veșnic sfânta cină. Din coasta Lui țâșnește izvorul de lumină, Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu. Nu-L ungeți cu miresme pe Cel de-a pururi viu Și nu-L culcați, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece, Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece Izvorul de viață ce curge prin pustiu. Vă-ntreb pe cine plângeți, copile din Sion, Și pentru cine-aduceți în vasul vechi arome, De jalea cui veșmântul și l-a cernit Salome, Și plânsul pentru cine răsună în Chedron? Gătiți-vă mai bine cu sfinte bucurii În alb veșmânt de raze și-n flori de fericire, Gătiți-vă cu crinii ce-au dat Buna-Vestire Și-n aur de iubire topiți podoabe vii. Pe harfe de lumină cântați cu vers de foc, În glas de alăute și-n sunet de chimvale. Din suflete, făclie aprindeți-i în cale, Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc. În imn de biruință, copile din Sion, Gătiți pentru-nviere în vasul vechi arome, Veșmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome Și stih de bucurie răsune în Chedron.