S-au scuturat în adieri, Caisul şi glicina, Şi tot ca-n alte primăveri Mi-au nins cu flori grădina. Şi tot ca-n anii ce-au apus, Miresme-mbătătoare Se urcă-n volburi tot mai sus, Din fiecare floare. În primăverile ce-au fost, Priveam în jur străină, Căci nu aflam în mine rost, Vieţii din grădină. Eu n-am putut să înteleg, A gâzelor beţie, Şi taina vieţii s-o dezleg, În floarea din câmpie. Dar azi, când simt adânci fiori, Când inima-mi se zbate, În suflet, ca pe câmp şi-n flori, Văd taine-ngemănate. În mine însă dorm la rând Mii de poeme-n muguri Şi mii de fluturi asteptând, Spre soare, Sub cer senin, să zboare.