Doamne, dintr-a inimii prisacă, Dorurile-n roi spre Tine pleacă. Lungă-i calea foarte, pân-la Tine... Cum s-o afle bietele-mi albine? Fac popas în ierburi înflorite, Spornic sug dulceața din ispite Și să bea din floare dacă-ncearcă Aripa de pulbere și-o-ncarcă. Din măcieși, din crini, din mătrăgună, Mirul florilor în stupi l-adună. Mustul dulce-luminos le-mbată. Au uitat spre Tine drumul, Tată. Ca mărgăritarele-n șiraguri, Lin s-așează faguri lângă faguri. Doamne, într-a inimii prisacă, Dorurile ceară or să-ți facă Și din ceară Ți-oi aprinde Ție, Mâine, la vecernie, făclie.