Un drum, ostaşi, o cruce. Şi sub dânsa, Sfârşit de lovituri şi de ocară, E Fiul Tău. Cu încolţiri de fiară Mulţimea-n jur - sălbatic - valul strâns-a. S-au revărsat tălăzuiri de ură, Să pună stavilă iubirii sfinte, Şi i-au stropit şi faţă şi veşminte, Cu vorbe grele, ca o lovitură. Dar n-au ştiut călăii taina lină, Care-I dădea spre Golgota răbdare: Căci scrisă este taina asta mare. În Duhul Tău cu raze de lumină. Ei n-au ştiut că orice lovitură Şi Tu o porţi pe trupul Tău pe, Stăpână, De aceea doar putut-a să rămână Lumina neclintită-n val de ură. Durerea toată se-mpărţea în două, Şi asta este tainică răbdare, De aceea poate-n mută închinare, Un iconar Te arată astfel nouă. Străpunsă eşti şi tu de răni. Pe frunte, Şi Ţie spini-Ţi împletesc cunună, Mulţimea şi asupra Ta, Prea Bună, Aruncă glodul greu, de vorbe crunte. Cum stai între femei înlăcrimată Pe Tine Maica celui Răstignită, Te-a arătat ducând, abia simţi, Spre Golgota, o Cruce luminată.