O, suflete, în zborul către cer, Nu te uita, să vezi, cum toate pier... Şi lumea cu dorinţele ei mici, Să-ţi pară o cetate de furnici. Acolo jos, se mişcă şi aleargă, Şi ploile vin, ca să le şteargă. O, suflete, nu mai privi-napoi, La micul, omenescul muşuroi, Nu mai cerca cărările cât aţa, Pe care-acum le-neacă, pustie, ceaţa. Nu mai căuta luminile ei mici Ce mor, curând, ca nişte licurici. Avântă-te spre Marele Mister, Înoată până dincolo de cer, Acolo, dorul tău după lumină, Şi setea după dragostea deplină, Şi foamea după Unul Dumnezeu, S-o-ndestula, o, suflete al meu.