Cuvintele, pe care nu le-am spus, Sunt tot atâtea trepte ce coboară, Cu sufletul tot mai adânc m-am dus, Pe treptele tăcerii ca pe-o scară. Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit, M-am coborât în lumea nerostirii, Şi-n cutele de piatră i-am gătit, Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii. Cuvintele pe care nu le-am spus, Sunt tot atâtea trepte de tăcere: Adânc în mine, mai adânc m-am dus, Acolo, unde orice vorbă piere. De-acolo, din limanul necuprins, Din lumea fără mal a nerostirii, Pe treptele tăcerii s-au prelins Din ascunziş, luminile iubirii.