În drumul plin de sânge și noroi, Ți-am auzit, Stăpâne, pașii moi. Ca raza coborâtă din senin, Pluteai ușor, cu mlădieri de crin. În jurul Tău, mulțime de norod, Te pângărea cu sânge și cu glod. Și cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi și-asupra mea cu lutul greu. Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat, Întreg veșmântul alb Ți-era pătat. Aș fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins. Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat. Atunci privii veșmântul întinat, Că-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.