Îmi strâng durerea-n inimă, ca-n teasc. Din ea, mustind, poemele se nasc; Și fierbe mustu-n clocot rubiniu, În buți cu cerc de fier de-abia-l mai țiu. S-a limpezit apoi în căni de lut Și locul de mireasmă s-a umplut. Ulcelele-nflorite îl cuprind În smalțul lor... și mâinile se-ntind. Să ia din rodul viei... Dar ce vreți, Voi, buze întinate, voi ochi beți? Voi de-n zadar ați ars și-ați însetat, Că nu veți bea din vinul meu curat. Să spumege poemul lucitor Din strofele cu flori în smalțul lor, Să-l duc la Cina Domnului în dar, Să stea-n potir, pe masa din Altar. Atunci din rănile lui Dumnezeu Va curge Sânge Sfânt în vinul meu. E clipa jertfei. Voi cei luminați, Voi cei desăvârșiți, luați, mâncați. Cei țintuiți pe cruci și trași pe roți, Cu sete, beți dintru acesta toți.