Ce duh ai şi ce putere. Să-mpleteşti ceara cu miere, De la floarea din gradină, Ostenită de albină? Tu aduni de pe meleaguri, Pentru stupi şi pentru faguri, Pulberi, roua, stropi şi leacuri, Poate că de mii de veacuri. Ca din lână, ca din ace, Ţesi reţeaua de ghioace, De celule-n care pui Mierea dulce şi un pui. Scule, numere, cântare Au pus la măsurătoare Ca-ncăperea cea mai mare În găoacea cea mai mică E ghiocul tau, fetică Eşti, pe lumea de subt cer, Cel mai mare inginer. Pe-ntuneric, făr' să ştii, Ai făcut bijuterii Şi minuni în toată clipa Cu musteaţa şi aripa. Şi, cum ştii, muncind, să taci, Nu te lauzi cu ce faci.