De-aş trăi cât lumea-ntreagă, Gândul meu la tine, dragă, Vecinic, vecinic va zbura, Ş-orice e mai sfânt în mine, Dulce înger! pentru tine, Pentru tine-1 voi păstra. Cea mai blândă-a mea gândire, Cea mai gingaşă simţire, Cel mai falnic dor al meu Ţie numai, numai ţie Le închin pentru vecie Ca la însuşi Dumnezeu! Tu, fiinţă de slăvire! C-un cuvânt, cu o zâmbire, Cu un dulce sărutat! Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viaţă, Şi a raiului dulceaţă Tu în sânu-mi ai vărsat! Tu mi-ai dat cu-a ta iubire Acea naltă fericire, Acel simt dumnezeiesc Ce puternic ne supune Şi ne-naltă de ne pune Sus, pe tronul îngeresc! Tu, Eleno!... dar, vai mie! Într-o noapte de urgie Cerul crud ne-a despărţit! Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită... Fericirea-mi nesfârşită Într-o clipă s-a sfârşit! Aşa-i soarta! aşa-n lume Tot ce poartă-un dulce nume, Tot ce-i falnic şi frumos Curând trece, curând moare, Ca un cântec, ca o floare, Ca un fulger luminos! Steaua vine, steaua piere! Astfel dulcea-mi mângâiere A pierit de pe pământ; A pierit, s-a dus cu tine În locaşul de lumine... Şi eu plâng pe-al tău mormânt! Singur, singur cu-a mea jale, Rătăcit pe-a vieţii cale, Ca un orb nenorocit, Viaţa-mi scade, jalea-mi creşte, Ş-al meu dor în veci s-opreşte Pe mormântul tău iubit! Adio! pe-aceste maluri De-ale Bosforului valuri Îngânate lin, uşor, Te las, înger de iubire! Cu a vieţii-mi fericire, Cu-al meu suflet plin de dor!