Domnul Stefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin pagâni, Locas sfânt crestinatatii astazi vrea sa faca dar, si pe malurile Putnei, cu vitejii sai români, Insusi merge sa aleaga locul sfântului altar. Mare obstie-l urmeaza si pe culme se lateste, Precum aburii pe balta când lumina asfinteste. Capitani, ostasi cu zale si cu platose de fer Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de razboi. Al Moldovei steag de fala fâlfâie falnic in cer; Buciumul vuieste-n munte, suna valea de cimpoi. Iata ca lânga-o movila domnul Stefan s-a oprit! Totul tace!... ochii tinta, sta poporul neclintit. Trei ostasi cu arce-n mâna pe movila-acum se urca; Doi, ca zimbrul, ageri, mândri, nalti ca bradul de la munte, Pe-ai lor umeri poarta gluga, la brâu palos, si pe frunte Cu-a lor lungi si negre plete se coboara-o neagra turca. Ei ades cu-a lor sageata repezita sus, in nor, Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor. Multe fiare din cei codri, multi dusmani tineri, semeti, Drept in inimi, drept in frunte au simtit a lor sageti, Caci ei sunt arcasii vrednici ai lui Stefan domn cel mare, Ce-si gateste-acum sageata s-o izbeasca-n departare. "Copii, trageti... eu vreau astazi sa ma-ntrec in arc cu voi". Astfel zice domnul Stefan!... iar voinicii amândoi Se plec, arcele-si incoarda, trag... sagetile lor zboara, Spinteca repede vântul ce da foc si vâjâieste, Se tot duc, se duc ca gândul, si de-abia ochiul zareste Pe câmp departe, departe locul unde se coboara. "Ura!"-n ceruri se ridica! Urla dealul, clocoteste! "Sa traiti, copii!” le zice Stefan, ce-acum se gateste. Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgera sageata-n vânt, Piere, trece mai departe, si-ntr-un paltin vechi s-a frânt. "Acolo fi-va altarul!" zice falnicul monarc, Ce se-nchina si se pleaca pe razboinicul sau arc. "Sa traiasca domnul Stefan!" mii de glasuri il urmeaza, si poporul jos, pe vale, umilit ingenuncheaza!