Dup-atâti rai secoli negri de dureri, de vijelie, Ce-au trecut fara-ncetare peste biata Românie, Tu, an nou, ce ne vestesti? Vii s-aduci patriei mele, ca o dreapta rasplatire, Pace, glorie, putere, libertate, fericire, Indurarile ceresti? Din noianul veciniciei esti tu sol de mângâiere? Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de inviere Sa te blestem, sa te-admir? Esti amic sau tu faci parte din cumplitii ani de rele Ce-au depus in al lor treacat peste fruntea tarii mele O coroana de martir? Orice-a fi a ta menire, vei gasi poporul tare, Infruntând lovirea soartei cu-o puternica rabdare si cu suflet de român. Caci românul e intocmai precum stâncile marete Care-n valurile marii furtunate si semete Neclintite-n veci ramân. Pe aceste mândre tarmuri sentinela-naintata Neamul nostru, fara sprijin, in veghere necurmata Sta pe loc la postul sau. El de douazeci de secoli a trecut prin mii de lupte, Dar acum i-a cazut bratul, i-au cazut armele rupte... O! puternic Dumnezeu! Sunt destule-atâte chinuri! Ada ziua mult dorita, Zi de pace, de tarie si de glorie iubita Pentru-acest sarman popor, Pentru-o natie crestina, care poart-un mare nume si in sufletu-i presimte ca-i chemat in asta lume La un falnic viitor. Fa ca anul care vine sa aduca-un mândru soare, Sa deschida-o cale noua de mari fapte roditoare Pentru neamul românesc, Caci el are din vechime o menire stralucita! El a fost si vrea sa fie sentinela neclintita Pe pamântul stramosesc!