Sus pe culme bradul verde Sub zăpada albicioasă Printre negură se pierde Ca o fantasmă geroasă, Şi priveşte cu-ntristare Cum se primblă prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu şapte cojoace. El se scutură şi zice: "În zadar tu, vrăjitoare, Aduci viforul pe-aice, Aduci zile fără soare. În zadar îngheţi pământul, Ucizi florile şi stupii Şi trimiţi moartea cu vântul Şi trimiţi foamea cu lupii. În zadar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Şterge urma pe cărare Şi de mine m-i leagă. În zadar aduci cu tine Corbul negru şi prădalnic, Şi din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic. În zadar, urgie crudă, Lungeşti noaptea-ntunecoasă Şi, râzând de-a lumii trudă, Scurtezi ziua luminoasă. În zadar îmi pui povară De zăpadă şi de gheaţă. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeaţă!"