I Inima-mi e amărâtă, Zarea vieţii înnegrită! De-oi trăi, n-am ce dori, N-am ce jeli de-oi muri! Inimă, fii răbdătoare Ca pământul sub picioare, Pân’ ce-i zace cu-al tău dor În mormânt nesimţitor. Ce-ţi slujeşte de a plânge, De-a vărsa lacrimi de sânge Într-al lumii val cernit?... Valul trece neoprit! Taci, cumplita mea durere, Şi tot creşte în tăcere, Pân’ ce tu la Dumnezeu Duce-vei sufletul meu! II Avut-am odată-n lume Dor de fală şi de nume, Dar acum vedea-l-aş mort Chiar şi numele ce port! Avut-am odinioară Mamă dulce, dulce ţară; Dar acum sunt rătăcit În pustiu nemărginit! Avut-am în fericire Un vis dulce de iubire... Unde-i, Doamne, visul meu? Unde-i raiul, unde-s eu? Amar mie! amar mie! Din cereasca-mpărăţie Ce lung fulger m-a pătruns! Ce-am fost eu şi ce-am ajiuns? III Ah! durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las, Nici s-aud al lumii glas! Cum să scap de rău, de bine? Încotro să fug de mine, Pe pământ să nu mai ştiu De sunt mort sau de sunt viu? Daţi-mi, daţi-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. Daţi-mi aripi de pe dor, Pe sub noapte iar să zbor. Duce-m-aş şi m-aş tot duce, Dor să nu mă mai apuce! Cine-n cale m-a vedea Să plângă de jalea mea!