Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mândra oaste, Oaste de români! Toti voinici de frunte Care merg sa-nfrunte Oarde de pagâni. Iar pe-o culme verde Ce-ntre munti se pierde Stau de mi-i privesc Doua surioare, Albe lacrimioare, Care mi-i jelesc: "Vezi tu, surioara, Oastea se coboara Colo pe costis, Vezi-o cum patrunde Pe rând si s-ascunde Colo-n stejaris. Vai! nu se mai vede! Cine, cine-a crede Grija ce duc eu, Oastea ca-i purtata De batrânul tata si de dragul meu? Ei se duc in vale Unde tara-n jale Geme cu amar, Caci au intrat iara Sabie in tara, Palos de tatar. De pe munti in poale, Cu armele goale, Ei mi se cobor, si prin cea urdie, Draga, o sa fie Mare, mult omor! Caci tata batrânul Nu cruta pagânul Când s-arunca-n foc. El e român tare, Ca Stefan cel Mare, si om cu noroc. Pentru el n-am teama... Dar imi fac de seama Când stau de gândesc La dragul Lisandru, Ca-i un copilandru, si mult il iubesc! El n-a vânat inca Decât soimi de stânca, Cerbi cu coarne mari; s-acu-ntâia oara Face, surioara, Goana de tatari. s-asa mult mi-e frica s-inima-mi se strica Când gândesc la el, Ca mult, mult ii place Vitejii a face, Scumpul tinerel!" "Taci, biata copila! Nu-i plânge de mila Iubitului tau, Caci fereasca sfântul Sa-ti fie cuvântul Zis intr-un ceas rau! Hai la manastire Ca sa dam de stire Pustnicului sfânt Sa arda tamâie Ca sa nu ramâie Tatar pe pamânt." Oastea-nvingatoare A stins de la soare Aprigul dusman: Ea se-ntoarce-n munte Având chiar in frunte Vechiu-i capitan. Iar sarmana fata In zadar, vai! cata Pe iubitul sau! El in foc cazuse, Dupa ce facuse Vitejii de zmeu!... Din batrâni se spune Ca sunt ceasuri bune si ca rele sânt. Vai de-acei s-acele Care-n ceasuri rele Zic vre un cuvânt!