Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte, Ş-un râu falnic de lumină se revarsă peste munte. Iarba coaptă străluceşte, ea se clatină la vânt, Ş-a ei umbră lin se mişcă în dungi negre pe pământ. Iată, vin cosaşii veseli, se pun rând. Sub a lor coasă Câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă. Unii brazdele răstoarnă, în căpiţi alţii le-adună, Le clădesc apoi în stoguri şi cu stuh le încunună. Mai devale-n cea dumbravă cu poiana tăinuită, Unde umbra pare verde şi de flori e-mbălsămită, Coasele sub teaca udă zângănesc răsunător. Din căpiţă în căpiţă dumbrăveanca saltă-n zbor. Un flăcău, cosind deoparte, lângă-o tufă de sulcină, Vede iarba încâlcită, frântă pe la rădăcină. "Ce să fie?.. Cuib de fiară?.. O! minune!" zice el, Şi, zâmbind, se pleacă iute de culege... un cercel!