POEȚI CĂUTARE

Cristos a Înviat

Cristos mântuitorul din morţi a înviat, Şi fruntea-i ca un soare, Lucind peste popoare, Fiori de nemurire în lume a-mprăştiat. Cristos, zeul credinţei, ieşit-a din mormânt! Ş-a sa reînviere Ne-arată că nu piere Dreptatea, şi credinţa, şi adevărul sfânt! Cristos e viu! Ca dânsul, o! voi ce suferiţi În lanţuri de robie, Curând la viaţa vie Din umbra tristă-a morţii veţi fi cu toţi ieşiţi! Polonie strivită sub aprigul picior A tiraniei crude, Curaj! în cer s-aude Un imn de re-nviere, un glas prevestitor. Curaj! Deschizând astăzi a veciniciei porţi, Mântuitorul vine, Polonie, spre tine, Să te ridice falnic cu dânsul dintre morţi!

Înapoi
POEȚI CĂUTARE