Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare, N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare, Ca o lungă salutare Cătr-un falnic viitor? Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate? Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc La cel glas de înviere, la cel glas de libertate Ce pătrunde şi răzbate Orice suflet omenesc? Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie! Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit. Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie! Sculaţi toţi cu bărbăţie, Ziua vieţii a sosit! Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare, Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare Se cerc vesel ca să zboare Către soarele ceresc! Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire? Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator? Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire, La obşteasca fericire, La obştescul viitor? Până când să creadă lumea, o! copii de Românie! C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi? Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie Şi la caru-i de trufie Să ne-njuge ea pe noi? Până când în ţara noastră tot străinul să domnească? Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni? La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească Pe câmpia românească Cete mândre de români! Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie! Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie Şi de-acum pe vecinicie Cu toţi mâinile vă daţi! Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim. Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire, Pentru-a mamei dezrobire Viata noastră să jertfim! Fericit acel ce calcă tirania sub picioare! Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind, Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare Pentru Patria sa moare, Nemurire moştenind.