Trece vara cea-nflorită, Trece vara cea iubită, Şi cu dânsa-n altă lume Se duc florile din lume, Se duc toate-n pribegie... Rămâne ţara pustie! Numai două nu se duc, Nici se duc, nici se usuc. Una-i floare de zăpadă, Una-i floare de livadă, Una-i floarea crinilor, Un-a trandafirilor; Ş-amândouă-s răsădite, Ş-amândouă-s înflorite, Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul graiului! Mândruliţo, draga mea, A căzut din cer o stea Şi mi-a zis într-un ceas rău C-am să mor de dorul tău! Şi mi-a zis într-un ceas blând Că de-i face pe-al meu gând, Să mă laşi a săruta Două flori pe faţa ta, Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul graiului, De murit, eu noi muri, Ci cu tine m-oi iubi Cât or creşte flori în lume Şi s-or duce-n ceea lume!