Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri, Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe fete de copile înfloreşte trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeasnnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!