Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară! Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară; Soarele rotund şi palid se prevede printre nori Ca un vis de tinereţe printre anii trecători. Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare, Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare, Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum. Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare. Iată-o sanie uşoară care trece peste văi... În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.