La Venetia mult duioasa Duios zboara gândul meu, Când, in noaptea-ntunecoasa, Pe simtirea-mi dureroasa Se abate dorul greu. Astfel pasarea ranita De un sarpe otravit Zboara, zboara obosita si s-abate amortita Lânga cuibu-i inflorit. O! Venetio mult mareata! Cine a putut gusta A iubirilor dulceata In poetica ta viata Vecinic nu te va uita! Te iubesc in a ta jale, In vesmântul tau cernit, si in gondolele tale Ce se pierd printre canale Ca un vis neispravit. Te iubesc cu dor fierbinte In frumosul tau trecut si-n aducerea-aminte Ale dragostelor sfinte s-a fiintei ce-am pierdut!