Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte. Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni. Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur; Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume; Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai... Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă. Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!