Pe cei munti pustii, salbatici, Din Lombardo-Venetie, Unde noaptea in orgie S-adun demonii lunatici, Hoti de moarte doisprezece Stau in rond sub vântul rece Care suiera si trece! Focul cerului s-aprinde, Urmarit de groaznic tunet, si al muntilor rasunet Printre vai adânci se-ntinde. Hotii râd cu voie buna. seful lor, purtând cununa, Cânta astfel in furtuna: "Varsa-n cupa mea de aur Acest vin ce desfateaza si ma-mbata, ma turbeaza, Ca sângele ros pe taur. Toarna, drege tot aice, si când eu destul voi zice, Pe-al meu cap trasnetul pice! Beti, voinici, pâna la moarte! In ceas vesel de placere Sa uitam orice durere, Orice chin a relei soarte. Beti, copii, toti dupa mine si-nchinati cupele pline L-a fulgerelor lumine! Vântul bate, cerul tuna, Muntii urla, Satan râde, Iadul vesel se deschide si cu noi cânta-mpreuna. Pe când lumea se-ngrozeste, Omul brav benchetuieste s-al lui suflet se-ntareste! Tremure-se tot in lume Cât va fierbe sânge-n mine! Faca-si cruce si se-nchine Cel ce-aude de-al meu nume. Eu sunt bratul care frânge! Eu sunt ochiul ce nu plânge! Eu sunt gura ce bea sânge!" Abia zice, si deodata Cade hotul de pe munte, Fulgerat, lovit in frunte De a cerului sageata!... De-atunci mii de focurele, Limbi de para albastrele, Ard pe locurile-acele!