Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide; Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde. Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând. Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând. O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare! În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare, Ş-un glas nou de armonie completează imnul sfânt Ce se-nalţă către ceruri de pe veselul pământ. Tot ce simte şi viază, fiară, pasăre sau plântă În căldura primăverii naşte, saltă, zboară, cântă. Omul îşi îndreaptă pasul către desul stejăriş, Unde umbra cu lumină se alungă sub frunziş. El se duce după visuri; inima lui creşte plină De o sacră melodie, melanholică, divină, De o tainică vibrare, de-un avânt inspirător Ce-i aduc în piept suspinuri şi-n ochi lacrimi de amor. Este timpul re-nvierii, este timpul re-nnoirii, Ş-al sperării zâmbitoare, ş-al plăcerii, ş-al iubirii, Pasărea-şi găteşte cuibul, floarea mândrele-i culori, Câmpul via sa verdeaţă, lanul scumpele-i comori. Sus, paingul pe un frasin, urzind pânza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subţire face-o punte-aeriană, Iar în leagăn de mătase gangurul misterios Cu privighetoarea dulce se îngână-armonios. Jos pe la tulpini, la umbră, fluturii, flori zburătoare, Se-ndrăgesc în perechere pe sân alb de lăcrimioare, Şi, ca roi de pietre scumpe, gândăceii smălţuiţi Strălucesc, vie comoară, pe sub ierburi tăinuiţi. O pătrunzătoare şoaptă umple lunca, se ridică. Ascultaţi!... stejarul mare grăieşte cu iarba mică, Vulturul cu ciocârlia, soarele cu albul nor. Fluturul cu plânta, râul cu limpidele izvor. Şi stejarul zice ierbii: "Mult eşti vie şi gingaşă!" Fluturaşul zice florii: "Mult eşti mie drăgălaşă!" Vulturul uimit ascultă ciocârlia ciripind; Râu, izvoare, nouri, raze se împreună iubind. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al ţării mele, Mândră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Şi Siretul te închide cu-al său braţ dezmierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormindă, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pânditoare de sub arbori înfloriţi Ea la sânul ei atrage călătorii fericiţi. Şi-i încântă, şi-i îmbată, şi-i aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum şi de cântare, Căci în tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, Tot şopteşte de iubire în frumoasa luna mai!