Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică Şi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur. Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde, Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos. Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteoară, Când sălbaticele raţe se abat din zborul lor, Bătând apa-ntunecată de un nour trecător. Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel râu care-n veci curge, fără-a se opri din cale, Lunca-n juru-mi clocoteşte; o şopârlă de smarald Cată ţintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.