Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă, Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă, Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori, Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori. Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte. Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici? E vro tabără de care sau un rond de tricolici? Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude. El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude, Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau. Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare! Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare, Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc, Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!