Vecină cu moşia bogată şi domnească Se-ntinde o câmpie mănoasă, răzeşească, Pe care o pândeşte avanul domnitor Cu poftă nesăţioasă, cu ochi adunător. El vrea ca să-şi cârpească hlamida aurită Cu zdreanţa sărăcimii de veacuri moştenită. Dar nu vrea răzeşimea să-i vândă-al său ogor, Căci e legat prin sânge pământul de popor. "Nu vrea? răcneşte vodă... Prostimea înteţită Ridică azi din ţărnă fiinţa-i umilită Şi îndrăzneşte-a-şi pune vroinţa-n faţa mea? Să afle dar ce-i vrerea atunci când domnul vrea!" A doua zi o ceată de mulţi neferi călare, Înconjurând pe vodă, păşesc peste hotare, Şi ca să tragă-o brazdă, aduc un mare plug, Unealtă de răpire cu şase boi în jug... Câmpia năvălită luceşte verde-n soare, Dar un fior pătrunde în orice fir şi floare. Şi via ciocârlie cântarea şi-a curmat, Şi zarea se-nveleşte c-un nor întunecat. Din capătul câmpiei începe plugul rece Să tragă brazda neagră pe locul unde trece Şi pajiştea atinsă geme ne-ncetat De-a fi-njumătăţită prin fierul blestemat. Văzduhul se răsună de strigăte de ură Şi plugul lasă-n urmă-i în verdea bătătură O rană lungă, largă, din care amărât Se-nalţă-n cer blestemul pământului răpit. Şi tot înaintează plugarii... când deodată O falnică româncă în cale se arată, Frumoasă, tristă, naltă, pe frunte cu ştergar Şi c-un pruncuţ la sânu-i, păşind măreţ şi rar. Ea vine şi în faţă cu boii se opreşte, Din ochi aruncă fulgeri, apoi aşa grăieşte: "Vrei să ne prăzi tu, vodă, avutul strămoşesc? A! dacă nu ai teamă de trăsnetul ceresc, Na!... zi să treacă plugul pe-al meu copil din faşă, Ca să rămâie-n lume pomină ucigaşă". Ea zice şi depune odoru-i lângă boi. Minune!... Cei din frunte, plăvanii amândoi, Cu ochi plini de blândeţe pe dânsul capul pleacă, Îl mirosă; el râde şi ei nu vor să treacă. "În lături!" strigă vodă, şi glasu-i răguşit Se pare de păcatu-i în piept înăduşit. Iar falnica româncă pe sânu-i alb cruceşte A sale braţe albe, obrazu-şi dezveleşte Ş-adaugă-n glas tare: "Mai bine mort de mic Decât s-ajungă-n lume prin tine un calic. Da! trage brazda, fiară, şi-ngroapă laolaltă, Alăture cu pruncul, mândria ta înaltă!" Năprasnic atunci vodă c-un bici cumplit de foc Loveşte-n boi să-i mâie, dar boii stau pe loc Ş-acoperă copilul cu-o caldă înfăşare Prin aburii ce iesă din deasa lor suflare. Şi ciocârlia-ncepe cântările-a-şi urma, Şi mama în uimire începe-a lăcrima. "Muiere! strigă vodă turbat, schimbat în fiară. Pieri deci şi tu pe brazdă, şi ţâncul fraged piară! Nebun, el se repede, dar n-a făcut doi paşi, Şi iată că tufarii se mişcă a vrăjmaşi. Şi iată că s-aude un glas de răzbunare, Şi iată că se vede o gloată-n fuga mare Venind cum vine zmeul pe aripă de vânt, Cu-o falcă sus în ceruri şi alta pe pământ. Răzeşii sunt, răzeşii!... Fugiţi, pieriţi cu toţii. Păcatul vă ajunge, neferi şi domni, voi, hoţii! Răzeşii în urgie s-apropie de voi Ca să vă puie-n juguri, să daţi plugul’ napoi. Dispar în clipă hoţii, şi zarea se deschide, Şi gloata strigă: "Oarba!..." şi copilaşul râde.